Viitorul mașinilor depinde de specialiști. Pregătește-te să devii unul dintre ei!
Ce este învățământul dual?
Pentru absolvenții de clasa a VIII-a care se gândesc la viitor și care sunt pasionați de domeniul tehnic, alături de Liceul Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni și Liceul Tehnologic Astra Pitești am creat clasele de învățământ dual. 

Învățământul dual este o formă a învățământului profesional și se organizează după finalizarea clasei a VIII-a. Timp de 3 ani, elevii își urmează pasiunile tehnice alături de specialiștii din uzinele Dacia, unde învață o meserie și intră în contact cu domeniul industrial. La absolvirea studiilor, elevii obțin un certificat de calificare de nivel 3 și posibilitatea de a fi angajați. De asemenea, pot opta pentru continuarea studiilor în învățământul liceal (din clasa a XI-a).

Dacia susține învățământul profesional și se implică în dezvoltarea viitoarelor generații de specialiști încă din 2014, iar în 2018 devine prima companie din județul Argeș care încheie parteneriate pentru susținerea învățământului profesional DUAL.
De ce învățământul profesional dual?
În prezent, peste 200 de elevi ai celor două licee partenere își dezvoltă competențele, pun în practică teoria învățată la școală și deprind lucrul în echipă sub îndrumarea specialiștilor din cadrul Uzinei Mecanica și Șasiuri Dacia, Uzinei Vehicule Dacia și Direcției Matrițe Dacia.

Pentru anul școlar 2020-2021, 86 de locuri sunt disponibile pentru înscriere în cadrul claselor de învățământ dual ale Liceului Tehnologic Construcții Mașini Mioveni și Liceului Tehnologic Astra susținute de Dacia.
Cine se poate înscrie?
Elevii care sunt pasionați de domeniul tehnic și au finalizat clasa a VIII-a. 
Beneficii
 Bursă lunară – 400 lei 
5 burse suplimentare pentru rezultate bune la învățătură – 200 lei 
Examinări de medicină a muncii și analize medicale obligatorii în vederea efectuării stagiului de pregătire practică (în funcție de domeniul de activitate) 
Asigurare de răspundere civilă în cazul unor eventuale accidente, daune sau vătămări corporale generate în timpul practicii 
Echipament de lucru
Echipament de protecție
Transport la și de la locul de practică 
Asigurarea unei mese/zi la locul de practică 
Rechizite necesare pe perioada practicii 
Asigură-ți viitorul!
Dacă te preocupă viitoarea ta profesie, optează pentru învățământul dual susținut de Dacia.

La absolvirea școlii profesionale ai șansa unei slujbe durabile și bine plătite.
Înscrie-te în clasele de învățământ profesional dual
Liceul Tehnologic Construcții de Mașini din Mioveni
Calificări disponibile:
Sudor – 10 elevi
Mecanic echipamente hidraulice si pneumatice – 10 elevi
Electromecanic mașini și instalații – 10 elevi
Pentru mai multe detalii, contactați-ne la numărul de telefon:
0248 263 340
Liceul Tehnologic Astra din Pitești
Calificări disponibile:
Electronist aparate și echipamente – 6 elevi
Operator comandă numerică – 20 elevi
Frezor – 10 elevi
Rectificator – 10 elevi
Strungar – 10 elevi
Pentru mai multe detalii, contactați-ne la numărul de telefon:
0248 251 824
Învățământul dual îl ajuta pe copil să-și transpună în realitate visurile de a ajunge un mare specialist și îi dă posibilitatea să-și pună în practică abilitățile și talentele cu care este înzestrat. Învață o meserie care îi place, care îi aduce satisfacție și împlinire în viitor. Învățarea unei meserii îl ajută pe elev să se simtă important, să realizeze că își poate aduce contribuția în societate și că mânuțele sale pot crea lucruri de care cei din jur să fie mândri. Totodată, obținerea unei calificări crește șansa găsirii unui loc de muncă într-o industrie mereu în dezvoltare, în care este nevoie de profesioniști. Recomand elevilor să se înscrie la învățământul dual pentru că vor avea acces la un mediu de instruire într-un atelier specializat pe meseria aleasă, în care își pot cultiva pasiunile tehnice. Învățământul dual susținut de Dacia ajută copiii să își dezvolte competențe de organizare și comunicare și să învețe de la specialiști din domeniul industrial. În plus, aceștia beneficiază și de bursă de studii pe parcursul celor 3 ani.
Sunt tutore de mai mulți ani și am îndrumat generații de elevi pentru meseria de sculer-matrițer. Practica în atelierul de presaj este foarte importantă pentru că îi pune pe elevi în contact cu realitatea dintr-o uzină. Aceștia încep să pună în aplicare noțiunile de bază pe care le-au acumulat în școală, să dezvolte aptitudini și să învețe cum să lucreze în echipă. Prin intermediul practicii în atelier, elevii au ocazia încă din timpul studiilor să realizeze dacă le place meseria pe care o învață și dacă vor să o urmeze. Cei care se angajează nu vor fi luați prin surprindere de ritmul alert și de exigențele unei uzine. Recomand elevilor pasionați de domeniul tehnic să fie curioși și să acumuleze cât mai multe cunoștințe, să fie atenți și receptivi la îndrumările din partea mentorilor și profesorilor.
În primul stagiu de practică aveam foarte multe emoții pentru ca nu mai fusesem niciodată într-o uzină de mașini. Când am intrat în secția de Automatizări Industriale, șeful de secție împreuna cu șeful de echipă ne-au prezentat angajaților nu ca pe niște elevi, ci ca pe viitori angajați. Prima zi a fost de acomodare, dar de atunci în fiecare stagiu învățăm să punem în practică teoria predată la școală. Tutorii din uzină ne învață lucruri pe care noi nu le-am făcut la liceu, iar profesorii de la școală rămân plăcut surprinși când le spunem câte am învățat în practică și ne încurajează să fim curioși și să punem întrebări. În plus, beneficiem și de o bursă lunară in valoare de 600 lei – 400 lei de la Dacia și 200 lei de la stat – iar cei care sunt printre primii la învățătură, beneficiază de încă 200 lei de la Dacia. Niciodată nu am avut probleme cu întârzierea burselor, avem dată fixă la fel ca angajații. Îi încurajez pe elevii care vor să intre la Liceul Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni să aplice la profilul de învățământ dual, pentru ca la absolvire vor rămâne cu o calificare și un loc de muncă.
Marius
Tutore și Șef Atelier - Uzina Vehicule
Marin
Tutore și Șef Echipă Sculeri-Matrițeri - Uzina Mecanică și Șasiuri
Ronaldo-Ion
elev în clasa a X-a - Liceul Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni